Student underground
Unu'
Cand am fost in America, am observat usor uimita cum tipa la care stateam intra pe pagina liceului ei, se autentifica si din pagina personala afla toate informatiile necesare - date de lucrari, materiale puse pe site de catre profesor, articole din ziarul scolii...
Cum romanul e inventiv la un nivel sub-standard-"occidental", a apelat la yahoo groups. Nu stiu cum e la alte facultati, dar la noi in serie, yahoo group-ul ruleaza fin. Este pocalul atot-cunoasterii organizatorice. Materiale de curs, date si subiecte de examen, decontare de bilete, modificari in orar...Este infinit mai greu sa-ti amintesti sa te uiti pe un afisier cand intri sau iesi de la un seminar/laborator, in conditiile in care cand vii la seminar incerci sa nu intarzii la tigara si barfa aferenta din fata cladirii iar cand iesi ai in cap doar faptul ca ai scapat si ca poti sa-ti continui viata linistit. Iar acasa, cand in sfarsit sfantul harniciei te bate pe umar, intri frumos pe internet si te uiti, intre doua download-uri, la ce naiba tre sa faci pentru nush ce materie.
Doi
Cu acele cursuri care nu exista pe internet ai doua posibilitati. Poti sa citesti o carte din bibliografie iar, daca profesorul cere numai si numai cursurile sale, sa iei cursurile de la providentialul coleg. Mereu exista acel coleg care merge la toate cursurile si de la care toata lumea ia. Colegul acela al carui caiet este ras-tras la xerox. Colegul ala care ar merita bani de cate ori si-a riscat caietul prin maini straine. Colegul ala care scrie fraze intregi si nu numai un cod de prescurtari stiute numai de el (cum scriu eu). Colegul ala care are un scris inteligibil, care iese bine pe tus. Colegul providential.
Trei
Scoala te formeaza ca om. Iar daca scoala primara te invata cum sa te joci ratele si vanatorii, daca gimnaziul te invata cum e sa te trezesti dimineata iar liceul cum e sa bei si sa-ti gestionezi pilozitatea, facultatea te invata cum sa tratezi cu oamenii. Pentru ca inainte de orice examen, pe langa cititul din carti, trebuie sa te informezi "ce se cere". Nu pe hartie. Pe hartie o sa spuna ca trebuie sa nu ai absente, sa ai un referat, sa treci un partial sau mai stiu eu ce. Nu, nu. Vorbesti cu studenti din ani mai mari sau cu asistentul si intrebi ce se cere. Profesoara X uraste fetele blonde, profesorul Y pune note mai mari la fete, profesoara Z vrea ca fetele sa fie dichisite, cu unghiile facute, cu fusta si machiaj iar baietii in costum, cu cravata si dunga la pantaloni. Profesorul X iti poate pune nota dupa o discutie despre fotbal, profesoara X adora subiectul acela din materie etc.
Mai mult decat stiinta, conteaza ce vrea respectivul de la tine. Cum e examenul. Pe ce subiecte se pune accent. Politica, prezentarea. Putine sunt materiile unde poti fi tu, cel "by default". De la achizitionarea de expresii pur profesioniste pana la cererile specifice si, de multe ori, sarite de pe fix, ale fiecarui profesor care doreste neaparat sa se joace cu neuronii tai, pentru fiecare examen trebuie sa lucrezi un pic la optiunile caroseriei.
Si se ajunge intr-un final in situatia in care materia, in capul studentului, are doua parti. O parte cu lucruri pe care trebuie sa le tii minte pe viitor si o parte cu lucruri pe care trebuie sa le tii minte pentru examen. Am intalnit de ajunse materii pana acum unde ni s-a spus "uite, asta chiar o sa folositi, tineti minte. Dar domnul profesor vrea si asta si asta, care nu se mai folosesc, astea sa le uitati dupa examen."
...tu bi continued...
1 comment:
DA!
nu stiu la voi cum e, dar aici COLEGUL PROVIDENTIAL da cursurile pe spranceana, doar celor de la care ghiceste el in instinctul sau ancestral ca ar putea avea vreodata nevoie de un favor rambursat: el ofera primul favor, asteptandu-se din partea ta sa-i oferi cec in alb, pe care sa scrii "colegul meu providential este dumnezeul meu, daca el imi cere orice, oricand, oricum, eu voi indeplini, pentru ca el deja mi-a facut un mare favor. ii sunt dator vandut".
in alta ordine de idei.. din nou: nu stiu la voi cum e, la noi se gasesc pe site-ul facultatii NUMAI "ce se cere" si nu CE SE CERE! iar pentru a afla ce se cere DE FAPT, trebuie sa fii un fel de pseudocurva, sa dai limbi metaforice in stanga si-n dreapta, sau sa fii COLEGUL PROVIDENTIAL (cel putin din clica lui de lingai).. altfel CE SE CERE e un mare mister, si asa va ramane. nu inseamna ca vei fi picat. ci inseamna ca nu vei avea acces la zecele ala curat cu laude (n-am stiut cum sa traduc 30 con lode, ca aici la noi se noteaza de la 18 pana la 30, 18 fiind nota minima de trecere, un fel de 6 cu semnificatia 5-ului de la noi).
urmaresc interesata ce se intampla pe blogul tau. cetesc, cetesc, dar nu apuc sa comentez.
promit sa ma mai bag in seama.
te pup!
adina
Post a Comment