A walk in the park...

I had a weird dream last night. I dreamed of one of my ex boyfriends. I haven't thought intensely about him recently, I didn't go through one of those lame periods when you think back and sob, but there he was, in my dream, among with other people. Sometimes these things happen to me, I don't think about a person for a while and he or she appears in my dreams, like a reminder note from my subconscious. But anyway. Why he was there is besides the point. The point is that particular guy made me very happy and in that dream we were back together and I was experiencing the same extreme happiness. And we were performers and we all lived together-we were a lot of people, a lot of my friends were there. And we were about to go out and I started searching for a shirt. My head was stuck in the closet and as I was searching something dawned upon me. And I left the place alone, with a strong "fuckitall". The streets looked like the Prater amusement park combined with the first location in Syberia I. And different "machineries" were passing me. One of them was filled with monkeys, it was a mobile zoo. One of them was a show-truck thingy putting on display the gimp from Pulp Fiction (I have someone else to thank for that one)...all the cars were large, were double SUVs, very colourful and they all played music. I sat myself on a blackjack machine. It wasn't working because it was to early in the morning, but I just sat there, looking at it. The machine was placed on a high spot in the city and so I could see the panorama. I don't know how long I sat there. Then, this kid comes along saying he wants to play. And I tell him to wait while I finish this game. But nothing was happening although I was pushing buttons. I got up, bewildered that nothing had happened in the game, and I met another acquaintance who told me that I didn't place my bet. I smiled and we started walking and then I was brutally awoken by a phone call from one of my friends I just dreamed of.

Apart from the fact that I was totally dizzy in the morning[that is, now], I realised something.
Someone holds a meter. Like a thermometer. I once had a thermometer, one of those cheap made-on-a-boat kinda one. And just to see what happens, I placed my finger on it, thus making it heat up. I blew it up in the end, again, just to see what happens. I think there's some sort of dude doing the same thing with happiness. He puts his warm finger on you and besets upon you happiness, but when it's too much, he is careful enough to shatter the glass. The fall is proportional with the amount of happiness. At that time, with that particular guy, I was floating with happiness, intense and full. And the thermometer broke quite badly. And this phenomena happened with other things as well.

I think it's an evolution fail safe system. We wouldn't evolve if we were happy. "I don't need anything" is probably the death of all life forms. Pain makes us evolve, create, invent. All pain, any kind of pain. Being happy is not compatible with evolution. It's like that phrase in medicine "loosing your liver is not compatible with survival". They could put it like "YOU DIE", but not being compatible with sounds more technical.
Basically, if you're happy, you die. Always be unhappy about something, dislike a particular situation in your life and maybe, just maybe he will ignore you and you can carry on your existence without any burning fingers on your personal thermometer.

- Mama, cum dracu ai cazut intr-o groapa cat pazeai lumina de Paste?!
- Stai sa-ti zic.
Am fost la o biserica in Neo Panteleimonas. Ala e un cacat de sat in care tre' sa cobori. Adica iti lasi masina undeva pe drum si, doamne fer, mergi in jos pe deal pana in centrul satului, unde e o beserica [ma-si], inconjurata de carciumi. Si deci grecii in noaptea de inviere stau la cafenea si beau frapethachio, cafethzacio, uzulachio, pizdachio si asteapta lumina. Adica, credinta pana-n ma-sa, ce sa-ti zic... Si iese preotu si se ridica in picioare si fac tri pasi si iau lumina. Ei, si cand am luat si noi lumanarile ne-am dus spre masina, adica da, in susul dealului. Strada era un cacat de strada printre case, una din alea cum numa grecii pot sa le faca si total neiluminata pen' ca, vezi tu, satu' de abia si-o pus electricitate de vreo juma de an, ca inainte aveau lampi de petrol. Mbon, si deci mergeam cu lumina pe cacatul de strada ingusta si nu vedeam nimic si intr-un punct strada se unduia oleaca...ei, io n-am vazut unduirea si am cazut intr-o groapa. O "gropita" in care am cazut pana la brau in care boii mai si plantasera un copac in care doar m-am zgariat. Dar mi-am luxat picioru'. Sa mor io, o data in viata merg la prostia de slujba de Paste si uite ce se intampla...cred ca de fapt mi se comunica ca niciodata n-o sa fie o idee buna sa merg la slujba de Paste. De abia merg pe piciorul asta, naiba sa-i ia cu ulitele si ne-iluminatu' public...
- Macar ai salvat lumina?...

Sa continuam de unde am lasat-o.
Nervoasa ca ai mei nu-mi dau nici un fel de atentie, i-am sunat. Ajunsesera cu o noapte inainte destul de tarziu, mancasera si cazusera lati in pat. A doua zi o alergat de nebuni cu treaba si deci n-o apucat sa ma sune. Dar mi-o luat vopseaua de par pe care o vroiam de ceva vreme, deci totusi stiau ca aveau o fiica perduta pe undeva. Cand i-am sunat era ora noua juma si stateau in curtea unei biserici de pe Olimp, asteptau sa ia lumina. Preotul mai avea o slujba deci slujba de pe Olimp incepea mai devreme. Mama fuma la telefon cat asteptau lumina, ii auzeam pufaiturile iar tata era cumplit de vesel si amandoi asteptau sa mearga la baut. Vorbeam cu ei si zambeam gandindu-ma cat de shui is ai mei si cum devin din ce in ce mai shui pe masura ce trece vremea.

Am plecat intr-un final la Alexandra. Ne-am uitat la un film in care am admirat-o pe Angelina Jolie si, in timp ce-i ziceam noapte buna am adormit dusa. Am dormit minunat iar dimineata m-am trezit "clara", de parca somnul o diluat si disipat toata starea aia in care fusesem cu o zi inainte. Nu ma gandisem la raspunsuri, nu analizasem dar totusi, cand am ridicat capul dintre paturi imi simteam viata din nou compartimentata si la locul ei, de parca raspunsurile se ivisera pur si simplu.
Ne-am spalat cu apa cu oua si un ban de argint, prima data cand infaptuiesc aceasta traditie si ne-am asezat in bucatarie cu cafea si tigari la "o cioaca". Am vorbit verzi si uscate, de la situatie curenta a Iranului pana la relatii si vacanta. Apoi am mancat. Salata "Biof", friptura de miel, salata de sfecla cu hrean, drob...am primit si bere. Am glumit cu mama si cu bunicul ei si in totul timpul asta ma simteam ca intr-un film de Craciun cand o familie ia sub obladuire un copil sarman si orfan. Cred ca o singura data, cand eram cu mult mai mica, am avut o masa de Paste in familie. Mi-a placut atunci, in ciudat faptului ca o trebuit sa ma imbrac frumos si sa nu mananc cu mainile. Ieri am simtit acelasi lucru, numai ca mancam pe o canapea de pe niste scaune. A fost tare frumos.
Am plecat acasa si strazile erau pustii. Erau vreo doua birturi deschise si vreo doi oameni pierduti, dar pana am ajuns pe Stefan cel Mare am fost doar eu, soarele, izul de primavara si muzica din casti. Mergeam si simteam iarasi acel sentiment al schimbarii, de parca ceva in mine s-a mutat, o piesa din puzzle si-a modificat pozitia.
Am ajuns pe Stefan. Batea soarele si strada era inchisa si plina de oameni. Cred ca am zambit tot timpul cat am mers. Era un tata care isi invata baietelul care-i ajungea pana la genunchi cum sa mearga pe role. Si tatal avea in spate un ghiozdan imens si copilul avea in picioare niste role cat jumatate din talia sa si se tinea de tatal lui si incerca sa-si mentina echilibrul si ba intra intre picioarele parintelui, ba se ducea departe si zambea cu gura pana la urechi, era atat de fericit...Erau doi tineri care se tineau de mana...el avea o fata tipica de tocilar, cu niste ochelari cu rame rotunde si urme de acnee si era imbracat banal si cuminte iar ea...ea avea un par minunat blond si niste picioare aproape perfecte imbracte in ciobotele si o fusta de blugi...Pareau atat de diferiti dar in timp ce mergeau si se tineau de mana zambeau si se uitau unul la celalalt cu privirile alea stralucitoare de oameni indragostiti...Am vazut un grup de baieti care se uitau la lumea care trecea pe strada si comentau si radeau, doar stand pe un gard si distrandu-se...Am vazut doi batrani, usor cocarjati care mergeau tinandu-se de mana, doua capete albe care zambeau si vorbeau...Am vazut copii alergand de nebuni si un bebe in landou dus de bunica-sa la soare...Si toti oamenii pe langa care treceam zambeau...Era soare si era Paste si tot Stefan-ul parca era intr-o sarbatoare ascunsa in gandurile fiecarui om care iesise la aer.
Am ajuns acasa ferice. Mereu ma bucur cand vad alti oameni fericiti. Cel mai frumos lucru este un zambet si poate parea cretin cum ma hlizesc la un copil zambind si cum rad de fericirea lui dar nu ma pot abtine. In lumea asta cruda si cu atatea rautate si probleme si cacaturi sa vezi un bulevard de oameni fericiti, macar pentru o zi, pentru cateva ore, sa vezi copiii care inca nu banuie in ce vor creste este pur si simplu frumos.

[Paranteza] Pentru mine cuvantul "frumos" insemna cumplit de multe. In afara ca e un cuvant care-mi place cum suna, e un cuvant cu o mare insemnatate si-l pe care-l folosesc foarte rar. Frumos nu e dragut, nu e adorabil, nu e "cute". Cand spun frumos ma refer la ceva ce imi inalta sufletul, ce ma face sa zambesc din interior, e ceva ce e luminos, ce radiaza. Sunt momente speciale, lucruri speciale, accidente speciale. Frumos pentru mine e un cuvant "plin". Cand am fost in America, la clasa de "Writing" ne-a explicat diferenta intre cuvinte banale si cuvinte "pline". Profa era suav nebuna si si acum imi amintesc cum s-a ambalat toata vorbindu-ne despre "what the hell is "fine"? 'Fine" means fuck-off-I-don't-want-to-talk-to-you. Don't use plain adjectives-fine, good, bad. One word which don't mean shit. When you really want to describe something, there are very few meaningful words. That's why you have to use expressions, comparisons. Don't use plain words or your readers will think you're uninterested in sending the message, or you're too lazy". Cam pe acelasi principiu e si cu "frumos". Folosesc rar cuvantul, in genere pefer sa folosesc expresii, sa detaliez o descriere pentru ca is foarte putine lucruri care merita adjectivul "frumos". [Inchidem paranteza]

Am descoperit ca-mi place melancolia. Is intr-o stare foarte melancolica acum, ascult Regina Spektor, Poets of the Fall, Pink Floyd, K's Choice, PJ Harvey si Portishead si ignor orice vesel de pe comp si ma uit mesmerizata in luminitza de pe varful ecranului de laptop. O pus baetii de la IMB o luminita oranj care teoretic ar trebui sa lumineze tastele in timp ce scrii. E tare simpatica. M-as uita pe geam, ca mereu am asociat melancolia cu un geam, dar pe geam e juma dintr-o beserica, juma dintr-un hotel imens si inutil si multe blocuri deci nu ma ajuta. Am gasit doua poze si le-am pus impreuna si am pus versurile de la On The Radio care m-o tot urmarit astazi prin gand pe oriunde incerca sa se refugieze; statea acolo, ca un ecou de coloana sonora in timp ce eu incercam sa fug prin amintiri si dileme si viitoruri...
E un Paste ciudat. Ai mei is plecati si nu stiu de ce le simt lipsa. Adica nu-i nou sa plece. Nu suntem lichiti unii de altii. Dar de data asta le simt lipsa. Poate pentru ca am nevoie mai multa de ei acuma, poate pentru ca e vacanta si stau acasa, poate pentru ca simbolizeaza ceva ce mie imi tot scapa printre dejte asa cum mereu scpaa sapunu' din maini intr-un dus comun. Nu s-o facut nici un fel de curatenie de Paste. N-o fo agitatie. La restul de prieteni in casa o fo agitatie, certuri pe teme de covoara, bai si pasti, injuraturi, cumparaturi...chestii. La noi ioc. Cu bunicii acasa, cu doua covoare in toata casa, baile curatate sistematic, camera mea total neinteresanta...macar am mancat miel. Si si ala mi-o produs o bucurie fugara. Nu-mi place banalizarea sarbatorilor. Craciunul trecut n-o fo zapada si nu mi-o placut. O fost...sec. Am vazut Sin City, un "family movie" perfect pentru Craciun, un film care intr-adevar te invata ce-i aia bunatate si blajinitate...
Ma gandeam, in miezul acestei stari, cum s-o pivotat focusul vietii mele. Ca o miscare subtila de dans de pe un picior pe altul, o pendulare a greutatii...de la familie la prieteni. Chestiile care apar, cu toate ca ai mei inca stiu de ele, sunt peste ei. Nu mai reusesc sa-mi dea sfaturile de odinioara, mangaierea de odinioara, nu mai merge sa ne uitam la un film impreuna si tata sa ma mangaie pe cap si sa ma pupe pe obraji si sa-mi dea curaj si vointa de a continua. Cred ca e normal. Eu devin tanara si ei devin batrani si oricat de normal e...e surprinzator. Nu credeam ca vor imbatrani, nu credeam ca le poate albi parul, oricat de naiv si stupid este. Ei erau...EI. Spre deosebire de alte familii, ai mei au fost niste titani pentru mine, niste modele, niste prieteni cu care am ras, am plans, am injurat, am luptat cot la cot. Dar din ce in ce mai multe ii depasesc. Relatii si iubiri si dezamagiri si esecuri si dorinte si performanta...ei vad totul din ce in ce mai monocrom. Cu varsta, copacul se rigidizeaza si viata nu mai are un spectru atat de bogat, culorile incep sa devina din ce in ce mai extreme. Si cred ca asta se intampla din adolescenta ultimului copil pana la nasterea primului nepot, cand lumea iara este data peste cap. Deci acum ma intorc spre prieteni. Am o familie de prieteni atat de frumoasa si atat de diversa si fiecare imi ofera un alt tip de imbratisare si la fiecare ma pot ciubari intr-un umar. Pe de o parte e trist, ca as vrea sa revin la cum eram cu ai mei...pe de alta parte is bucuroasa de prieteni...si pana la urma ma bucur cu ce am. Imi petrec Pastele cu o fiinta tare draga mie, cu o fiinta exceptionala on oh so many levels. Si totusi is melancolica. Si mi-e dor de niste chestii si nu inteleg unele chestii si astept alte chestii. Si totusi e cald. Si melancolie...

"Je recomanda...carte" Pentru ca Je tre' sa se trezeasca si vrea sa scrie si cartea merita.

S-o concentrat si "coincidentat" niste chestii recent...Fac impreuna cu alti bravi oameni un cerc de bioetica si la prima intalnire va fi o dezbatere-demo pe tema "daca ar fi o idee buna ca parintii sa poata aleaga sexul copilului din stadiul de embrion". Am aflat recent ca "O clinică FIV din Texas (SUA) oferă „copii proiectaţi după anumite standarde” potenţialilor părinţi. Centrul Abraham pentru Viaţă din San Antonio, face publicitate embrionilor făcuţi la comandă, proiectaţi cu o anumită culoare a părului, inteligenţă şi alte caracteristici, pentru o sumă de 10.000 de dolari."
...si m-am apucat sa citesc aceasta carte. Eu intr-o carte ma implic, "intru" in ea, incerc sa stau la doi milimetri de personaje, ma afund in actiune si idei...In fine, dupa cinci pagini deja vroiam sa intru in carte si sa give those idiots a piece of my mind. [scuzati, romana pica la expresia a piece of my mind].
Va prezint...
Aldous Huxley - Brave New World
E un SF, cu toate ca e in marele pericol de a-si pierde aceasta incadrare si de a deveni roman-profetie/ roman-realist.
Huxley anticipeaza modelarea genomului, influentarea reproducerii si inducerea unor dorinte, ganduri si patern-uri comportamentale in oameni din stadiul de embrion, prin diverse metode.
Nu tin sa va povestesc cartea, v-as strica toata placerea dar uitati niste citate care vorbesc de la sine:

"Till at last the child's mind is these suggestions, and the sum of the suggestions is the child's mind. And not the child's mind only. The adult's mind too–all his life long. The mind that judges and desires and decides–made up of these suggestions. But all these suggestions are our suggestions!" The Director almost shouted in his triumph. "Suggestions from the State." He banged the nearest table. "It therefore follows …"

Our Ford–or Our Freud, as, for some inscrutable reason, he chose to call himself whenever he spoke of psychological matters–Our Freud had been the first to reveal the appalling dangers of family life. The world was full of fathers–was therefore full of misery; full of mothers–therefore of every kind of perversion from sadism to chastity; full of brothers, sisters, uncles, aunts–full of madness and suicide.

Este friki cat de aproape de noi sunt aceste "fictiuni". Nu mi-e greu sa vad lumea in 50 de ani asa. Si, in ciuda faptului ca atunci cand dau peste oameni idioti si aroganti, oameni care pierd vremea etc. imi vine sa zic ca ar apartine in niste work-camps facand ceva util pentru societate intr-un mediu controlat, asa ceva ar fi inuman, imoral, ne-etic. Cumplit e ca stiinta evolueaza mult mai repede decat putem noi s-o intelegem. Stim deja o parte din misterele genomului si iata ca apar din ce in ce mai multe atacuri biologice, iata ca apar clinici care iti creaza un copchil cum il vrei tu, ca un croitor cu o haina si vad viitorului in care opozitia impotriva "genetic tinkering" va scadea si iata cum vom avea noi Minunata Lume Noua a lui Huxley.
Este o carte fascinanta si nu iese din domeniul fictiunii atat de mult incat sa zici ca e nebun/grotesc/hiper-imaginativ.

Ne plac povestile. Un subiect mai vechi, da, dar ne plac povestile. Vorbesc de lume. Lumea in general. Ati observat ce boom de fantasy avem de exemplu? Merg in librarii de ceva vreme dar in ultimii ani rafturile cu fantasy sunt mai pline si mai frunzarite ca oricand. Harry Potter -pentru ca da, se incadreaza in fantasy/children's books-, Eragorn, Cronicile din Narnia si LOTR redescoperiti si tona de chestii aparute acum. Elfi, troli, batalii, vrajitori, chietre magice, cautari, potiuni...fratele meu. Fantasy-ul e aicea de cand lumea, de cand lumea tot tesem lumi in care sa evadam, legende si parabole si alegorii si balade, dar acuma parca o revenit in forta acest gen.
Si mai e un gen de povestiri care il vad peste tot. Jurnalele frate. Realismul brut. De la blogurile care-s extrem de la moda (da, is trendyflendy ce vreti, ma duc si io ca oaia cu valu') pana la zilioanele de jurnale din librarii. Viata noastra e o poveste care merita spusa. Mereu am crezut asta si iata ca iese prostituata, mama frustrata, profesorul universitar, scriitorul si-mi arata ca da dom'le, viata lor merita citita. Si sunt citite. Stam cu sufletul la gura sa vedem ce mai zice acest om, care exista, care traieste, care e viu si a avut curajul sa-si imparta viata, aventurile, gandurile, sentimentele cu noi. Fuck Tolstoi, fuck Huxley, fuck Poe, fuck Kafka, aceasta femeie o fo o prostituata, s-o oferit la sute de barbati, o luat coca, o baut, traieste, isi pune numele pe hartie si ne spune cum o fost!
E interesant ca evadam atat de puternic acum. Ma gandesc ca realitatea este din ce in ce mai cumplita si mai dureroasa daca avem atata nevoie de povesti. Si vorbesc in general. Vorbesc de lume, de stressul care acum 50 de ani nu exista, vorbesc de ritmul in care decurge viata de zi cu zi, vorbesc de tona de probleme care exista sau care ni le facem. O poveste e simpla, e clara, e un loc in care fugim. Fie ca-i un un castel de ambra fie ca-i un boudoir sau o sala de clasa, fugim...fugim...

Je recomanda...pesa' de la ora 11:58, 1 aprilie

Regina Spektor - Fidelity
Tot o auzeam. Dupa aia, pe buda, am citit despre tanti asta in Diverta Magazin. Mi-o placut moaca ei, parea...'telijenta. Si azi mi-am amintit si am cautat.
Cine?
Nascuta in Moscova, inceput pian la 6, crescuta cu "the good ol' guys" - Queen, Beatles. Se muta din Rusia si ajunge pana la urma in Bronx. Continua educatia muzicala, n-o sa enunt lista. Dar cert e ca fatuca invata si invata. E cunoscuta printre membrii miscarii anti-folk din NY. Si restul de istorie complicata o luati de pe Wiki.
Ce?
Dupa sistemul meu propriu si personal de clasificare, intra la categoria "weird shit good/ good for reading." Se aseamana cu Feist pe alocuri, cu Tori Amos pe alocuri, cu Jem pe alocuri.
De ce?
Sunet
Vocea e dementiala. Ajunge sus si ajunge departe si e ciudata si o foloseste ca lumea. Pianul, o dar pianul! Omu' cretz si pianistu'...O iubesc numai pentru ca stie cum sa inoate prin clape ca lumea.
Cantecul are un ritm ferice, primavaratec, o cadenta de topaiala pe strada. Vad copoul verde sau lascar catargi.
Versuri
I never loved nobody fully, always one foot on the ground. And I protected my heart trully, I got lost in the sounds... I hear in my mind all these voices, I hear in my mind all of these words, I hear in my mind all of this music and it breakes my heart and it breakes my heart, it breakes my hea-ah-ah-ah-rt...
Confuzie
Gagica e ciudata. Video-urile nu-s obisnuite, is interesante si-mi amintesc de cele ale lui Tori Amos. Imi place ca n-o pot incadra nicaieri si-mi place ca is cantece dulci-amarui, bune de plimbat, bune de citit, bune de stat pe geam, cu un picior in gol, o tigara in gura si o cana de ciocolata calda cu rom si cu un ochi spre asfintit. Ca sa fim poetici.