In timp ce dormeam azi, meditam la lucrurile pe care le pretuim. Da, detin o super-inteligenta de ma gandesc cand dorm...sau era doar o metafora. Lucrurile care le avem, ne obisnuim cu ele si deci nu stam sa multumim, sa le pretuim, sa le strangem in brate. Atat de obisnuiti suntem cu ele incat uitam de bucuria ca sunt acolo. Este fascinant cum, daca avem un lucru in mod constant, cum ar fi iubirea parinteasca, ne obisnuim cu ea. "Iti iubesti parintii?" "Pai, is acolo toata ziua, da, cred ca da, ii iubesc."
Chestia cu parintii am patit-o. Erau acolo. Nu trebuia sa-i caut, ma gaseau ei, in fiecare dimineata inainte de scoala, la fiecare pranz, in fiecare seara in care ne uitam la film, de fiecare data cand ma duceau cu masina undeva. Erau dom'le acolo. De ce sa ma bucur de un lucru pe care-l vad in fiecare zi. Si iata ca am ramas despartita de ei o perioada oleaca mi lunga si oleaca mai problematica si cand am ajuns inapoi nu vroiam ca imbratisarea sa se sfarseasca. Acum cand ma apuc sa uit cat de mult inseamna ei imi amintesc ce nasol o fo sa nu-i am langa mine cand a fost mai greu. Chestia e ca nu-s o persoana legata de fusta mamii, doamne fer, dar ii pretuiesc mai mult ca inainte pentru ca, in sfarsit, am inteles cat de importanta a fost dragostea lor.

Un lucru asemanator mi se intampla acum cu timpul liber. In timpul sesiunii am trecut pe langa un liceu cu o colega de grupa si radeam ca am trebui acum sa ne ducem la acei tineri care fumeaza atat de degajat langa cascabareta cu covrigei si sa le zbieram in ureche "ai timp liber, stoarce-l, foloseste-l pana ce cazi lat...in cativa ani n-o sa-l mai ai...!!!" In ziua in care am dat ultimul examen din sesiune nu ma simteam libera pentru simplul fapt ca nu simteam nimic decat oboseala. A doua zi, dupa ce am dormit, ma simteam ca robotii aia din Dexter's Laboratory. Dexter i-a eliberat si ei stateau. Nu intelegeau nimic. Nu intelegeau conceptul, nu stiau ce trebuie sa faca. Cam asa eram si eu ieri. Am timp, now what? Nu ma martirizez, ador facultatea, munca, invatatul, dar acum am ajuns sa pretuiesc mult mai mult timpul liber. Odihna, cititul, berile, biliardul, plimbarile, scrisul etcetera. Cred ca e mai bine asa. Nu cred ca ai voie sa te distrezi daca nu meriti. Daca nu ai muncit, daca nu ai evoluat in vreun fel...cand cu adevarat faci ceva timpul liber ia alte valente, deja e "odihna meritata", deja e frumos, deja te bucuri cu adevarat cand stai si sorbi dintr-un frappethachio.

Cand intri la o faculta nasoala, cand iti iei o slujba, cand vrei sa ai performanta sacrifici multe lucruri. Sacrifici timp. Dar asta face acele lucruri sacrificate cu atat mai importante, face viata cu atat mai putin banala, face viata cu atat mai savuroasa pentru ca "extragi maduva" [dead poets society] din tot ce poti. Cauti esenta in ce muncesti pentru a nu munci in van, cauti esenta din oameni, pentru ca ei devin cu atat mai pretiosi cu cat nu-i vezi, cauti esenta dintr-o carte etc. E foarte fain sentimentul iar eu acum is ca un copil care are o noua jucarie...sau, o jucarie upgradata. Viata.

Da, stiu, am mai facut un post existential, so sue me.